Alexandra Păcuraru: „E momentul resetării acestei societăți. Trebuie să ne recunoaștem neajunsurile și bolile care ne macină”

Bun găsit, iubiți telespectatori și ascultători ai Realitatea Plus! Astăzi marcăm 106 ani de la startul campaniei militare care avea să conducă la formarea României Mari. Ofensiva de la Mărășești și Mărăști aveau să fie cele mai strălucite pagini din istoria modernă a acestei țari, redusă doar la teritoriul Moldovei în prima conflagrație mondială. 

Pierderile armatei noastre sunt estimate la 40-45 de mii de eroi care au oprit avansul trupelor germane și austro-ungare. Cu prețul sacrificiului lor, din cea mai cumplită perioadă a existenței noastre, ne-am înălțat pe piedestalul națiunilor puternice ale vremii. Să nu uităm nicicând eroii, să îi cinstim, să îi prețuim și să le curățăm mormintele pe care s-a clădit această țară! Astăzi, lupte grele se dau tot mai aproape de noi, iar rușii însetați de sânge nevinovat atacă la nici câțiva pași de Galați, județul drag al copilăriei mele. Șase nave românești care se aflau în portul ucrainean Reni au traversat Dunărea de urgență spre malul nostru, după ce armata lui Putin a bombardat masiv porturile țării vecine, aflate la doar 200 de metri de România. Atacul devastator cu drone a băgat spaima în localnici. În acest context, săptămâna viitoare va avea loc prima întâlnire de urgență a Consiliului special NATO-Ucraina, unde exportul cerealelor și contraofensiva vor fi pe agenda reuniunii. Strategii lui Putin au lovit chiar în depozitele de cereale. Mai mulți angajați au fost răniți, iar silozurile cu grâu au fost distruse. Iar președintele Klaus Iohannis a intervenit și condamnă ferm aceste atacuri din zona porturilor de cereale. Șeful statului spune că securitatea din Marea Neagră este afectată, la fel ca tranzitul grânelor.

De asemenea, premierul Marcel Ciolacu spune că aceste atacuri arată intenția Kremlinului de a-și consolida poziția pe piața cerealelor. Războiul escaladează, asta pentru că Putin se agață cu disperare de puterea care îi scapă din mâini. Iar în inima Europei, de la microfonul de la Tușnad- pământ românesc, inamicul numărul unu al stabilității NATO și UE, Viktor Orban îi susține politica expansionistă. Trebuie să fim atenți, stimați decidenți și chiar apreciez că se iau măsuri ferme împotriva acestui dictator cu aere de mare strateg, care visează cu ochii deschiși la alte granițe pentru poporul lui tot mai sărăcit de politicile partidului său. Am văzut și prima măsură a statului român după lovitura data românilor de premierul maghiar. Ministerul Afacerilor Externe l-a chemat să dea explicații pe ambasadorul ungar, iar informația aceasta am aflat-o de la presa din țara vecină. Și Rareș Bogdan l-a atacat dur la Realitatea pe Marcel Ciolacu pentru lipsa de reacție pe acest subiect. În timp ce războiul este literalmente în poarta noastră, politicienii își ascut baionetele pentru lupta dintre ei. AUR și Simion urcă vertiginos în sondaje și amenință chiar și poziția celor de la PSD, care s-au grăbit să se lepede de Gabriela Firea. Iar fostul ministru pregătește mișcarea politică a momentului. Ea va candida independent la Primăria Capitalei, potrivit unor surse. Potrivit ultimelor sondaje, Firea s-ar lupta cu Nicușor Dan în finala mare. În urmă cu doi ani, fostul președinte Traian Băsescu spunea că orice mandat nou câștigat de Firea înseamnă un adevărat pericol pentru cel care ocupă șefia social-democraților. Dacă va câștiga Bucureștiul, există chiar și posibilitatea să i se deschidă calea pentru alegerile prezidențiale. Mai e mult până anul viitor, iar lucrurile se pot schimba dramatic. Aplaud faptul că Serviciul Român de Informații este pregătit să intervină dacă un partid vrea să câștige alegerile prin acțiuni neconstituționale, adică prin campanii de dezinformare, de influență sau atacuri hibride. Aș vrea ca instituțiile statului să fie mult mai atente și la chestiuni care se întâmplă nu de azi, de ieri, ci de ani buni. Continuăm campania dezvăluirilor despre abuzurile din căminele de bătrâni și orfani. Asta pentru că ies la iveală detalii șocante despre neregulile grave din centrele sociale din întreaga țară! Spre exemplu, la Brăila, directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială este cel ce îi învăța pe șefii instituțiilor private cum să mute bătrânii și persoanele cu dizabilități în alte centre, chiar înaintea controalelor. Totul s-ar fi întâmplat încă din anul 2017 iar procurorii DNA au deschis inclusiv o anchetă penală. Realitatea PLUS a cerut un punct de vedere de la AJPIS Brăila și Ministerul Muncii însă nu am primit încă un răspuns. Astăzi, alături de noi vor fi două copile care au supraviețuit unor drame cumplite în centrele de plasament din Teleorman. Tinerii din centre rup tăcerea și încep să povestească abuzurile și tratamentul inuman de care au avut parte într-un cămin din Alexandria. Cer public autorităților competente să nu oprească aceste controale iar din acest episod negru, România să se curețe. Cei vinovați trebuie să plătească. Toți! E momentul resetării acestei societăți. Trebuie să ne recunoaștem neajunsurile și bolile care ne macină, ca să găsim tratamentul vindecător. Însă, de multe ori stăm și ne întrebăm ce e corect să facem, mai ales în aceste vremuri în care ne-am rătăcit cu totul. Și am să vă spun o povață care mi-a deschis ochii sufletului. „Demult, un om l-a întrebat pe un bătrân călugăr: Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalțe singur în văzduh. Este acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea sfinților? Nu, fiule, nici vorbă!, a răspuns preotul. Dar am auzit povestindu-se și despre un om ce putea să meargă pe apă. Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu? Nici acesta! Dar atunci, cine este drept? Este cel ce își duce viața liniștit, în credință și în frică de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni creștini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să te înalși văzduh cu trupul; doar sufletul să ți se înalțe spre cer prin rugăciuni și fapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereu deasupra păcatelor și să nu se afunde în ele. Doar așa, cu un suflet curat poți avea o viață curată. Doar așa, te poți chema bun creștin și poți spera în mântuire. Cel drept se va cunoaște, astfel, după viața sa liniștită și după traiul cumpătat. Iar acel om va fi drept și înaintea oamenilor, dar și înaintea lui Dumnezeu”. Stimați și iubiți telespectatori, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că îi cinstim pe sfinți, imitându-i. Să nu cădem însă în păcatul de a ne asemăna lor, dar nici să nu încetăm a lucra după poruncile Domnului. Sunt Alexandra Păcuraru și vă întind cu demnitate mâna ca să construim România suverană.

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

Articolul precedentSe schimbă vremea radical – Temperaturile urmează să scadă brusc cu 15 grade, după episodul de caniculă extremă
Articolul următorCe este indicele de disconfort termic – cel care urmează să depășească cu mult pragul critic de 80 de unități în aceste zile – Explicațiile meteorologilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.