Alertă la centrala nucleară Zaporojie. Ucrainenii se tem de un incident, după ce rușii „și-au luat liber” azi

Ministerului ucrainean al Apărării a avertizat că Rusia ar putea pregăti o provocare pentru vineri la centrala nucleară din Zaporojie. chiar în ziua în care secretarul general al ONU se află în Ucraina. Temerea este alimentată de faptul că specialiștii ruși au părăsit deja zona. 

 

În replică, Ministerul rus al Apărării a anunţat că Ucraina este cea care intenţionează să comită provocări la această centrală, vizată de numeroase bombardamente în ultima vreme, relatează agenţiile de presă Unian şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Ocupanţii au anunţat pe neaşteptate \”zi liberă\” (pentru vineri) la centrala nucleară din Zaporojie. Astfel, la 19 august aici se va afla doar personalul operaţional. Intrarea va fi închisă pentru toţi ceilalţi angajaţi”, a indicat serviciul de informaţii militare ucrainene pe aplicaţia Telegram, adăugând că, din informaţiile de care dispune, reprezentanţi ai Rosatom (Agenţia nucleară rusă), care s-au aflat în ultimul timp permanent la centrală, au părăsit \”urgent\” teritoriul obiectivului.

 

În cursul zilei, Ministerul rus al Apărării a declarat că Ucraina ar pregăti o \”provocare răsunătoare\” la centrală cu ocazia vizitei secretarului general al ONU, Antonio Guterres, în Ucraina.

 

Articolul precedentElectrica, pierderi de circa 35 de milioane de euro în primul semestru. Compania dă vina pe PLAFONARE
Articolul următorPremierul Nicolae Ciucă nu exclude remanierea unor miniștri până în toamnă: „Nu am un glob de cristal să pot să prezic”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.