Albaiulian amendat pentru că a provocat un incendiu de vegetație

Joi, 18 iulie, a izbucnit un incendiu de vegetație în zona Valea Popii – Dealul Mamut din Alba Iulia.

Polițiștii Locali din cadrul Direcţia Poliţia Locală a municipiului Alba Iulia au ajuns la fața locului și l-au identificat pe numitul T.V., în vârstă de 61 de ani, din Alba Iulia, care a aprins vegetația din zonă. Acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 6000 RON.

Pentru limitarea și stingerea incendiului a intervenit I.S.U. Alba cu două autospeciale.

„Atragem atenţia cetăţenilor municipiului Alba Iulia că nerespectarea obligaţiei proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu, de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, potrivit O.U.G. nr. 195/2005, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 3.000 lei – 6.000 lei pentru persoane fizice şi între 25.000 lei – 50.000 lei pentru persoane juridice.

Rugăm persoanele care observă producerea unor fapte de natură contravențională pe raza Municipiului Alba Iulia să sesizeze Poliția Locală la numărul de telefon 0258 989. ” – spun cei de la Poliţia Locală a municipiului Alba Iulia.

Articolul precedentTânăr din Sfoartea prins băut la volan
Articolul următorTrafic restricționat pe DN, pentru lucrările de la podul Mureș de la intrarea din Alba Iulia.

Comments are closed.