Alba : Peste 100 de elevi învață de luni în prima școală smart din mediul rural din România

Elevii din Ciugud învață începând de luni într-o școală modernă, prima școală smart din mediul rural din România. Clădirea unității de învățământ, construită în anul 1938, a fost reabilitată în întregime și reorganizată pentru ca aici să poată învăța toți elevii din comună. Astfel elevii care până acum învățau în satele din Ciugud vor studia în noua școală care va avea 9 clase, de la clasa pregătitoare și până la clasa a VIII-a.

 

 

Proiectul a presupus refacerea acoperișului, zidăriei, înlocuirea ușilor și a tâmplăriei, montarea unei podele de tarchet în clase și pe holuri dar și implementare unor soluții inteligente pentru iluminat și climatizare. Sistemul permite ca în fiecare clasă iluminatul și climatizarea să se regleze în funcție de scenarii prestabilite sau cu ajutorul unor senzori. În cazul iluminatului senzorii aprind sau opresc lumina când sesizează prezența în clasă și o reglează apoi în funcție de lumina diurnă astfel încât să nu afecteze ochii copiilor. Chiar și băile au senzori de inundație care opresc rețeaua de apă dacă pe podea se sesizează o mare cantitate de apă.

Cea mai importantă investiție care trebuie făcută într-o comunitate este în copii deoarece ei reprezintă viitorul. Noi am observat în ultimii ani că tot mai mulți părinți aleg să își ducă copiii la școală în Alba Iulia. În urma discuțiilor purtate cu aceștia am înțeles că în Ciugud este nevoie de o școală modernă, prietenoasă și în care să folosim cele mai moderne metode de predare. Așa s-a născut ideea unei școli inteligente în care profesorii vor folosi tehnologia în procesul de predare astfel încât lecțiile să devină mai atractive pentru copii. Sunt lucruri pe care nu le-am inventat noi, ci se folosesc în multe școli din România. Noi am vizitat unele dintre aceste școli de unde am adunat idei bune la care am adăugat ideile noastre astfel încât, în final, s-a născut această școală. Sper că dascălii și elevii să se bucure de noua școală și mi-aș dori ca aceasta să fie normalitatea pentru orice sat din România. Credem că școala de la sat trebuie susținută și nu trebuie lăsată să moară deoarece toți copiii din mediul rural au dreptul la educație. Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în acest proiect. Mult succes dascălilor și elevilor în noul an școlar!”, a spus Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.
„Cu emoție și bucurie am început noul an școlar într-o școală modernă cum doar în vise speram că va exista. Din fericire pentru noi, dascălii și elevii din Ciugud, visele au prins aripi și au devenit realitate. Pentru noi, dascălii, acum începe marea provocare pentru că trebuie să demonstrăm că școala din mediul rural are viitor și totodată să zidim educația în sufletele elevilor noștri. Poate într-o zi unul dintre ei va fi decidentul care va avea în mână soarta comunității noastre sau poate chiar a țării și atunci va conta educația pe care a primit-o în micuța școală din Ciugud. Mulțumim tuturor celor care au avut încredere în noi, mulțumim părinților pentru susținere. Mulțumiri alese echipei administrației locale care a implementat acest proiect. De astăzi succes elevilor și să vă bucurați de noua voastră școală!”, a spus Teodora Simion, directorul Școlii Gimnaziale Ciugud.

Proiectul școlii inteligente de la Ciugud nu se oprește aici deoarece în lunile următoare urmează să fie achiziționate pe un proiect finanțat de OMV Petrom în cadrul competiției „Țara lui Andrei” table interactive, tablete și softuri educaționale. De asemenea în școală va fi realizată o platformă on-line care va conține catalog electronic dar va permite încărcarea și descărcarea unor materiale educaționale sau interacțiunea on-line profesor – părinte. Școala din Ciugud are în prezent aproximativ 120 de elevi în 9 clase, respectiv de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a.

Articolul precedentDirector nou la Fabrica de Arme Cugir. Mihăilesc schimbat cu adjunctul acestuia
Articolul următorTrei jandarmi albaiulieni au ieşit la pensie

Comments are closed.