Agenția Natională a Funcţionarilor Publici demarează seria întâlnirilor de lucru online, prin intermediul platformei Webex, dedicate persoanelor cu atribuţii în gestionarea resurselor umane, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice din administraţia publică locală.
Liviu Mălureanu, preşedintele ANFP: “Scopul întâlnirilor de lucru este ca Agenția să vină în sprijinul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publica locală, prin informarea şi instruirea persoanelor din cadrul compartimentelor de resurse umane cu privire la aplicarea legislaţiei în materie de funcţie publică. Vrem să nu mai fie sincope sau întârzieri în activităţile care ţin de colaborarea interinstituţională şi, tocmai de aceea, venim cu asistenţă de specialitate, oferim din timp clarificări sau soluţii la aspecte problematice.”
Discuţiile vor avea un caracter aplicat şi vor încerca să formuleze răspunsuri la multe dintre provocările comune instituţiilor din administraţia publică locală în această perioadă, ca urmare a modificărilor legislative intervenite ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, vor fi discutate aspecte referitoare la întocmirea documentaţiei ce trebuie transmisă Agenţiei în vederea organizării concursurilor privind ocuparea funcţiilor publice, la notificările privind exercitarea cu caracter temporar a funcţiilor publice de conducere vacante, precum și aspecte referitoare la conţinutul actelor administrative emise de autorităţile publice locale.
Întâlnirile sunt planificate pe judeţe, primele două urmând să se desfăşoare în data de 30 martie 2021 (pentru judeţul Alba) şi 1 aprilie 2021 (pentru judeţul Neamţ).
Un calendar actualizat al tuturor întâlnirilor va fi disponibil în perioada următoare pe site-ul ANFP, www.anfp.gov.ro.
Mai multe detalii despre demers pot fi consultate aici: http://www.anfp.gov.ro/Anunt/ANFP_acorda_asitenta_de_specialitate_administratiei_publice_locale