Adrian Veștea, despre reorganizare teritorială: „Este necesar să existe, dar la momentul oportun”

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a declarat marţi că este necesar să existe o reorganizare administrativ-teritorială a României.

”Convingerea mea este că este necesar să existe o reorganizare administrativ-teritorială, obiectiv care nu s-a mai întâmplat din păcate din anul 1968. România a evoluat, din păcate Constituţia nu a permis decât dezlipirea anumitor comunităţi de unele mai mari. Practic au apărut 200 de unităţi administrativ teritoriale noi, în decursul celor 34 de ani de la Revoluţie, s-au deprins despre nişte comune mai mici din comune mai mari”, a spus ministrul Adrian Veştea, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, despre reorganizarea admijnistrativă a ţării.

Ministrul Dezvoltării a ţinut să precizeze că acest proiect trebuie să fie un proiect care să aibă voinţă politică.

”Consider că acest lucru se poate întâmpla doar în momentul în care aceste obiectiv este îmbrăţişat de un guvern şi există ca şi proiect prioritar pentru România. (..) Cred că acest lucru ar trebui să înceapă, ar trebui să existe o dezbatere cât se poate de serioasă iar în perioada următoare ar trebui să existe o astfel de viziune, în care mai multe comunităţi să ducă la o eficienţă a actului administrativ”, a spus ministrul.

Adrian Veştea a menţionat că nu trebuie să ne referim strict la numărul de funcţionari ci să ne raportăm la un concept integrat, un concept care poate fi pus în practică, rezolvând problemele comunităţii.

Veştea a spus că anul viitor este cel mai amplu an electoral din ultimii 35 de ani şi nu crede că suntem în măsură să aducem un astfel de proces până la capăt.

”Vedem cu toţii că poate mai  mult ca oricând termenul de deficit bugetar a fost folosit extrem de mult în ultimele trei luni de zile deci trebuie să privim lucrurile la modul la care să nu creeze nicio o dezordine, să nu se creeze haos şi în acelaşi timp să puteam duce la bun sfârşit un astfel de proces administrativ”, a completat Adrian Veştea. 

 
 
 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentLegea pensiilor | Liberalii susțin o reducere semnificativă a vârstei de pensionare pentru mame
Articolul următorPreşedintele PNL, Nicolae Ciucă: ”Prin noua lege a pensiilor coaliţia de guvernare face un „pas semnificativ” în direcţia corectitudinii şi a echităţii”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.