Adrian Câciu: „Unii au uitat de inflația de 200% din anii ’90” – VIDEO

Declarație uluitoare a ministrului finanțelor despre inflație. Adrian Câciu a declarat că inflația de acum nu este una apocaliptică în comparație cu cea din anii \”90, când era de 200%. 

 

„Dacă ăi întrebați pe cei care s-au născut după 2000, nu știu aproape nimic de perioada de dinainte de 1989 și, cu siguranță, de inflațiile de 200%. Acum, se naște sindoromul apocalipsei la inflație de 15%”, spune ministrul de Finanțe. 

 

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 14,96% în luna iulie a acestui an, de la 15,1% în iunie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 16,59%, cele ale mărfurilor alimentare au fost mai mari cu 16,05%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,33%, conform datelor publicate săptămâna trecută de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 13,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 7,5% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate recent de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Articolul precedentAdrian Zuckerman, fost ambasador SUA în România, în dialog cu Bobby Păunescu: „România are un potențial enorm dar trebuie dezvoltat”
Articolul următorBobby Păunescu: „Săptămâna viitoare cred că va fi foarte importantă pentru România. Președintele cred că va lua niște decizii”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.