Acțiuni ale polțiștilor pentru siguranța elevilor

În săptămâna trecută, activitățile dedicate începerii noului an școlar au vizat verificarea, de către polițiști, a conducătorilor de autovehicule destinate transportului de elevi. Polițiștii din Alba au verificat 95 de autovehicule și au aplicat 27 de amenzi.

În perioada 14 – 18 septembrie 2020, poliţiştii rutieri din județul Alba au controlat 95 de autovehicule destinate transportului de elevi. S-a verificat modul de respectarea normelor rutiere precum și a celor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Cu ocazia controalelor, polițiștii au constata 27 de abateri de natură contravențională, toate de la normele privind circulația pe drumurile publice.

Premergător începerii noului an școlar, polițiștii din județul Alba au verificat toate microbuzele care transportă elevi și i-au instruit pe conducătorii acestor autovehicule cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație.

Au fost verificate documentele conducătorilor auto (deținerea și valabilitatea permisului de conducere și a atestatului), documentele autovehiculelor (certificatul de înmatriculare, asigurarea obligatorie auto, asigurarea pentru bagaje, ITP, licența de transport) precum și starea tehnică a vehiculelor (starea cauciucurilor, funcționarea semnalizării, a lumilor, etc).

Nu în ultimul rând, polițiștii din Alba au verificat semnalizarea rutieră din zona unităților de învățământ, pentru a se asigura de buna vizibilitate a acesteia și au fost făcute demersuri pentru ca autovehiculele speciale, destinate transportului elevilor, să aibă rezervate locuri de parcare în imediata apropiere a unității de învățământ.

Controalele din trafic, care vizează microbuzele școlare, vor continua.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentBilanț Covid-19: 1.059 infectați, 1.520 de vindecați, 45 decedați! În ATI sunt internați 496 de pacienți. Vezi situația în județul tău
Articolul următorUn șofer beat a a provocat un accident rutier în Alba Iulia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.