La sfârşitul săptămânii trecute, IPJ Alba, împreună cu Poliţia Oraşului Ocna Mureş au desfășurat o acţiune cu efective mărite, în Ocna Mureş şi în localităţile rurale arondate. Au fost verificate 55 de autovehicule şi au fost legitimate 65 de persoane.
Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 21.000 lei şi au fost identificate 4 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni.
La data de 14 septembrie 2018, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba împreună cu Poliţia Oraşului Ocna Mureş şi Secţia 4 de Poliţie Rurală Ocna Mureş au organizat o acţiune cu efective mărite, pe raza oraşului Ocna Mureş precum şi în localităţile rurale arondate.
La acţiune au participat 21 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale.
Cu această ocazie, au fost controlate 55 de autovehicule, legitimate 65 de persoane şi constatate 47 de abateri de natură contravenţională.
De asemenea, poliţiştii au identificat 4 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni de natură judiciară şi la regimul circulaţiei rutiere.
Dintre sancţiunile de natură contravenţională, 35 au fost aplicate la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, două la Legea 61/1991 privind liniştea şi ordinea publică şi 3 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor.
Valoarea totală a amenzilor aplicate, 21.310 lei.
Cu ocazia acţiunii, poliţiştii Postului de Poliţie Unirea l-au identificat pe un bărbat de 63 de ani, din comună, ca persoană bănuită de comiterea unei fapte de distrugere sesizată poliţiei la data de 8 septembrie 2018.
Se pare că, în noaptea de 07/08 septembrie 2018, bărbatul ar fi înţepat anvelopele unui autoturism parcat în faţa unui imobil din comuna Unirea, cauzând un prejudiciu în valoare de 750 de lei.
Tot poliţiştii Postului de Poliţie Unirea l-au identificat pe un bărbat de 46 de ani, din comună, ca persoană bănuită de săvârşirea unui furt din locuinţă, cu un prejudiciu de peste 1.000 de lei.
În sarcina acestuia s-a stabilit că, în dimineaţa zilei de 27 mai 2018, ar fi profitat de faptul că un cetăţean din comună a lăsat uşa locuinţei neasigurată, ar fi pătruns înăuntru şi ar fi sustras suma de 1.000 de lei şi 30 de euro.
Comments are closed.