Acţiune cu efective suplimentare la Aiud. Au fost aplicate peste 200 de amenzi.

Poliţiştii din Aiud au organizat o acţiune cu efective mărite, în municipiul Aiud şi pe raza de competenţă a Secţiei 3 de Poliţie Rurală Aiud. Au fost aplicate peste 200 de amenzi, au fost reţinute 3 permise de conducere şi retrase două certificate de înmatriculare.
La data de 25 februarie 2020, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud şi cei ai Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Rutier Alba au organizat o acţiune cu efective mărite, pe raza municipiului Aiud precum şi în localităţile rurale arondate, ce a avut ca scop creşterea siguranţei publice, prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi prevenirea accidentelor rutiere.
Cu ocazia acestei acţiuni au fost verificate 273 de autovehicule, legitimate 281 de persoane şi au fost constatate 3 infracţiuni. Poliţiştii au constatat un număr de 201 abateri contravenţionale, sancţionate cu amenzi în valoare totală de 53.680 de lei, majoritatea (194) pentru încălcarea normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Au fost reţinute 3 permise de conducere şi retrase două certificate de înmatriculare.

Exemplu:

La data de 25 februarie 2020, în jurul orei 07.30, poliţiştii rutieri din Aiud l-au depistat pe un bărbat de 54 de ani, din Aiud, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ion Creangă din municipiu, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Articolul precedentPacienta care a panicat medicii de la UPU are gripă de tip A
Articolul următorPercheziții de amploare în Alba și alte 16 județe. Sunt vizate infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.