La sfârşitul săptămânii trecute polițiștii din Ocna Mureş au desfășurat o acţiune cu efective mărite, în Ocna Mureş şi în localităţile rurale arondate. Au fost verificate 49 de autovehicule şi au fost legitimate 53 de persoane. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 9.000 de lei şi au fost identificate 5 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni.
La data de 13 septembrie 2019, Poliţia Oraşului Ocna Mureş împreună cu Secţia 4 de Poliţie Rurală Ocna Mureş au organizat o acţiune cu efective mărite, pe raza oraşului Ocna Mureş precum şi în localităţile rurale arondate.
La acţiune au participat poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale.
Cu această ocazie, au fost controlate 49 de autovehicule, legitimate 53 de persoane şi constatate 40 de abateri de natură contravenţională.
De asemenea, poliţiştii au identificat 5 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni de natură judiciară şi la regimul circulaţiei rutiere.
Dintre sancţiunile de natură contravenţională, 29 au fost aplicate la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 8 la Legea 61/1991 privind liniştea şi ordinea publică, iar restul la alte acte normative.
Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 9.615 lei.
Comments are closed.