Deși nu este o lmbă de circulație internațională, limba română prezintă sintagme și cuvinte care pot fi recunoscute ca aparținând acestei limbi de către cetățenii altor țări. Cu toate acestea, un cuvânt va fi cunoscut aproape în toate colțurile lumii
Unul dintre cele mai utilizate cuvinte de origine română în lume este Dracula, care are legătură cu o legendă fascinantă ce a inspirat multe filme de la Hollywood. Cuvântul se referă la Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești din secolul al XV-lea, recunoscut pentru metodele sale sângeroase de a-și pedepsi dușmanii.
Dracula vine de fapt din românescul „Draculea”, dar cuvântul Dracula a ajuns să fie cunoscut la nivel internațional după publicarea celebrului roman cu același nume scris de Bram Stoker, un autor irlandez. Publicată în 1897, această operă a adus notorietate internațională lui Vlad Țepeș și a asociat numele său cu vampirii și mitologia întunecată.
Deși romanul a primit apreciere din partea criticilor literari la momentul publicării, nu a înregistrat un succes comercial semnificativ. Cu toate acestea, la începutul secolului XX, romanul a devenit un bestseller după ce a fost adaptat în filmul „Nosferatu: O simfonie a groazei” regizat de germanul F.W. Murnau.
Pelicula a captat atenția publicului datorită unui conflict juridic între văduva autorului romanului, Florence, și producătorul filmului, acuzat de femeie că nu deține drepturile de ecranizare ale romanului scris de soțul ei.
Pentru a evita problemele legale, scenaristul a decis să schimbe numele personajului din Contele Dracula în Contele Orlok. Max Schreck a interpretat acest rol.
Au fost realizate peste 200 de filme inspirate de romanul lui Bram Stoker de-a lungul timpului. Cu toate acestea, majoritatea dintre ele se abat de la povestea originală a cărții, introducând personaje suplimentare. De asemenea, romanul a inspirat piese de teatru, operă, musical-uri, animații, benzi desenate și chiar jocuri video pentru PC și console.
Cu toate că numele Contelui Dracula este asociat în mod obișnuit cu Vlad Țepeș de către publicul larg, există de fapt puține asemănări între personajul istoric și cel literar, conform opiniei unui mare număr de istorici, printre care și Elizabeth Miller, o expertă în opera și viața lui Stoker.
Singura excepție se găsește în Capitoul 3 al cărții, unde Stoker menționează în trecere că personajul său ar fi luptat în trecut împotriva turcilor.
Înainte de a începe să scrie romanul, Bram Stoker a efectuat un laborios proces de documentare care a durat 7 ani. Printre sursele consultate se numără eseul „Superstiții transilvănene” scris de autoarea scoțiană Emily Gerard în 1885 și lucrarea „În jurul Carpaților” din 1878, semnată de britanicul Andrew Crosse.
