Mai iese pozitiv alcooltestul dacă mesteci gumă? Cunoscutul mit urban, supus experimentului. VIDEO

Cu toții am auzit mitul urban conform căruia dacă mestecăm gumă după ce am băut alcool, ingredientele gumei de mestecat vor „masca” aburii alcoolului în momentul în care suflăm în fiolă. Un român s-a gândit să pună capăt acestei speculații printr-un test concret, cu etilotestul.

 

Tavi Perțea lucrează în cadrul IPJ Bihor din anul 2010. Conform datelor oferite de el pe rețelele de socializare, a absolvit Liceul de Politie Buzău în perioada 2003-2007 și Academia de Politie în perioada 2007-2010. Videoclipurile sale adună foarte mulți urmăritori întrucât abordează diverse aspecte ale muncii în cadrul poliției.

De curând, Tavi a decis să facă un experiment prin care să lămurească mitul conform căruia guma de mestecat va scăpa soferii care au consumat alcool de rigorile legii.

 

După cum se poate observa, guma de mestecat nu poate păcăli etilotestul. Este un mit urban, pe care șoferii  nu trebuie să îl ia în serios, ca să nu se aleagă cu o amendă consistentă.

Articolul precedentAcesta este cel mai cunoscut cuvânt românesc la nivel internațional. Toți străinii îl vor recunoaște
Articolul următorObiectul pe care trebuie să îl ai tot timpul în portofel, dacă vrei să atragi cât mai mulți bani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.