Accident în Alba Iulia! O femeie a fost rănită și doi copii au suferit atac de panică după ce o mașină a intrat într-o florărie (FOTO)

O femeie a fost rănită, iar doi copii au suferit un atac de panică în urma unui accident produs marţi în Alba Iulia, în care au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea pătrunzând ulterior într-o florărie.

Detaşamentul de Pompieri Alba Iulia a intervenit pentru acordarea de prim-ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, la intersecţia a două străzi.

„În accident au fost implicate două autoturisme cu cinci pasageri, rezultând trei victime, dintre care o femeie încarcerată, conştientă, şi doi copii pasageri, cu atac de panică”, a transmis ISU Alba.

Ulterior descarcerării, femeia a fost predată unui echipaj medical şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, situat la câteva sute de metri distanţă de locul producerii accidentului.

Una dintre maşinile implicate în accident a pătruns într-o florărie, distrugând uşa de acces şi avariind o parte din rafturile pline cu flori.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentCentrul de Cultură „Augustin Bena” Alba : Cursanţii Şcolii de Arte şi Meşteşuguri au obţinut premii importante la concursuri de interpretare vocală şi instrumentală
Articolul următorȘi-a bătut propria fiică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.