La data de 29 aprilie 2022, în jurul orei 07,30, polițiștii rutieri din Blaj, în timp ce patrulau pe strada Alexandru Borza din municipiu, au identificat un autoturism avariat, abandonat pe marginea carosabilului.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul ar fi fost condus de un bărbat de 34 de ani, din municipiul Blaj, care ar fi pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
Din accident nu au rezultat victime omenești.
Cu ocazia verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Sursa: Realitatea de Alba