A început sezonul incendiilor provocate de coșurile de fum. Recomandările pompierilor

Pompierii recomandă cetăţenilor curăţarea coşurilor de fum, aceasta fiind o măsură obligatorie pentru evitarea incendiilor şi a intoxicaţiilor cu monoxid de carbon.

Având în vedere temperaturile relativ scăzute din ultima perioadă, una dintre cauzele de producere a incendiilor, frecvent întâlnită, o constituie instalaţiile de încălzire improvizate, exploatate necorespunzător sau coşurile de evacuare a fumului şi gazelor construite defectuos, neizolate termic faţă de materialele de construcţie combustibile, necurăţate şi neverificate la timp. 

Reamintim tuturor cetăţenilor unele măsuri de prevenire a incendiilor ce trebuie luate în această perioadă:

La exploatarea sobelor cu acumulare de căldură (din teracotă sau cărămidă)

 

  • sobele vor fi prevăzute cu fundaţii proprii şi nu vor fi amplasate direct pe pardoseala combustibilă sau pe grinzi de lemn;
  • materialele sau elementele combustibile situate în faţa focarelor şi cenuşarelor se aşează la distanţă de minimum 1,25 metri faţă de acestea;
  • în încăperile în care sunt amplasate sobele se interzice depozitarea materialului combustibil peste consumul necesar pentru 24 de ore;
  • se interzice depozitarea materialului combustibil, a cărţilor, hainelor, lumânărilor, deasupra sobelor;
  • înainte de utilizarea sobelor şi coşurilor de fum trebuie verificate amănunţit, reparate şi curăţate;
  • nu se admite utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor;
  • în timpul funcţionării sobelor care utilizează combustibil solid, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise şi nezăvorâte ;
  • este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
  • se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe sau în imediata apropiere a lor;
  • nu se admite folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobelor sau a cărbunilor cu o putere calorifică mai mare decât cea stabilită de producătorul echipamentului de încălzire;
  • sobele vor fi supravegheate permanent pe timpul funcţionării;
  • cenuşa rezultată se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar;
  • se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite.

 

La exploatarea sobelor fără acumulare de căldură (metalice)

 

  • distanţa dintre sobe sau burlane şi materialele combustibile învecinate va fi de cel puţin 1,00 m, iar faţă de cele greu combustibile de 0,70 m;
  • la sobele cu înălţimea picioarelor de cel puţin 0,25 m, pardoselile de sub acestea se protejează printr-un strat izolator de cărămidă plină, având grosimea de 6 cm, cu mortar de argilă sau prin două straturi de pâslă îmbibată cu soluţie de argilă ori cu alt material incombustibil;
  • postamentele termoizolatoare trebuie să depăşească perimetrul sobelor cu 0,25 m, iar în faţa focarului cu 0,50 m;
  • când sobele nu au picioare sau picioarele sunt mai scurte de 0,25 m, pentru a se izola faţă de pardoselile combustibile se protejează printr-un postament format din două rânduri de cărămidă.

 

La exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului

 

  • coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie;
  • coşurile de fum se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;
  • în podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;
  • coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor cu 25 cm;
  • în spaţiul dintre coşuri şi planşee se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
  • la trecerea prin acoperişuri se lasă o distanţă de cel puţin 10 cm între faţadele exterioare ale zidăriilor coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişurilor;
  • coşurile de fum vor fi prevăzute cu uşiţe pentru curăţate;
  • coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor;
  • se interzice încastrarea elementelor combustibile ale acoperişurilor, planşeelor, în coşurile de evacuare a fumului.

 

DE REŢINUT:

 

Potrivit H.G.R. 537/2007, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1000 lei :

 

  • folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire cu defecţiuni, improvizaţii sau în condiţii care nu asigură protecţia la foc, potrivit reglementărilor tehnice, faţă de materialele şi substanţele combustibile din spaţiul în care sunt utilizate;
  • neexecutarea verificării, reparării şi curăţării periodice, cel puţin o dată pe an, a coşurilor pentru evacuarea fumului, precum şi nerealizarea elementelor de izolare termică a acestora .
Articolul precedentVIDEO Confruntare incendiară la Realitatea Plus între Cristian Rizea și Mohammad Murad. Omul de afaceri s-a jurat pe Coran
Articolul următorȘmenar din Cluj, reținut de polițiștii din Alba

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.