A furat o autoutilitară, a condus-o băut și fără permis, iar aceasta i-a luat foc în mers

Un bărbat de 40 de ani din Alba este cercetat penal după ce a condus, fără permis și sub influența alcoolului, o dubiță pe care o furase de la ferma la care lucra, în județul Sibiu. Pe drum, a pierdut controlul volanului, a ieșit în afara șoselei și autoutilitara a luat foc, scrie Alba24.

Potrivit IPJ Alba, duminică, 18 iulie, în jurul orei 19.30, pe DN 1, în afara localității Cristian, șoferul unui microbuz transport marfă a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara carosabilului, moment în care compartimentul motor a luat foc. Incendiul a fost stins de către pompieri din cadrul I.S.U. Sibiu, evenimentul soldându-se doar cu pagube materiale.

Polițiștii Postului de Poliție Cristian au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Alba, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.De asemenea, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

În urma cerecetărilor efectuate de către polițiști cu privire la autoutilitara condusă, s-a constatat că bărbatul ar fi sustras microbuzul din incinta unei ferme al cărei angajat era, situate în extravilanul localității Săcel, jud. Sibiu. În cauză, la nivelul Postului de Poliție Cristian, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, furt și distrugere.

Articolul precedentAjutoare pentru sinistrații din Alba. Guvernul a scos bunuri din rezervele de stat
Articolul următorPersoane evacuate, drumuri blocate și inundații în Alba

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.