CULISELE PUTERII | Miron Mitrea, despre racheta rusă de la graniță: „Dacă NATO intră în război, se termină”

Consultantul politic Miron Mitrea – invitat permanent al emisiunii Culisele Puterii, la Realitatea PLUS, a comentat, duminică seara, momentul în care o rachetă rusească lansată din Peninsula Crimeea a trecut prin spațiul aerian din Republica Moldova. Țara vecină a confirmat informația și l-a convocat pe ambasadorul rus la Chișinău. Pe de altă parte, surse ucrainene spun că această rachetă a trecut și prin spațiul aerian din România, dar România neagă informația. Asta în contextul în care rușii au lansat un atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei. Este cel mai mare număr de lovituri lansate de Rusia asupra orașului ucrainean de la începutul războiului, a declarat secretarul Consiliului Municipal Zaporojie. 

„Noi suntem țară NATO. Este public faptul că în România au sosit militari și echipamente ale NATO. Sunt convins că au sosit și echipamente despre care nu s-a vorbit, că așa se întâmplă. Principlul mod de a te apăra este să ai sisteme de doborâre a rachetelor. Sunt convins că dacă racheta asta intra, NATO o dobora. Zelenski știe asta. Este președintele unei țări care este atacată de un an de zile și cu eroismul cetățenilor și cu sprijin NATO reușește să facă față.

El încearcă să creeze un sprijin în favoarea lui. Războiul clasic… dacă NATO intră în război, se termină. Rusia nu poate să facă față. Asta își dorește. Să se supere NATO foarte tare și să intre în război. Sper să nu se întâmple asta. Nu văd terminat războiul nici în următorul an. Pare că va dura ani de zile. Trebuie să ne învățăm să trăim cu chestia asta. Zelenski are în spate un popor care este bombardat zi de zi. Mor copii, femei. Trebuie să avem empatie”, a spus Miron Mitrea.

Volodimir Zelensky susține în continuare că mai multe rachete au trecut prin spațiul aerian al României și al Republicii Moldova. Acesta susține că aceste obuze sunt o provocare la adresa NATO. Pe de altă parte, ministerul apărării de la București susține că nicio rachetă rusească nu a trecut pe deasupra pământului românesc. 

Potrivit comandantului șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, două rachete rusești au survolat spațiul aerian al României și Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de Republica Moldolda, însă negată de Ministerul Apărării al României, care spune că forțele aeriene au detectat o rachetă, dar aceasta nu a INTRAT ÎN SPAȚIUL AERIAN DE LA NOI.

Articolul precedentVremea 13 februarie – Unde va ninge – Temperaturi scăzute în majoritatea zonelor
Articolul următorO actriță din telenovela „Mă numesc Zuleyha” a murit în cutremurul din Turcia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.