Ana Blandiana își lansează cartea la Târgul de Carte Alba Transilvana

Ana Blandiana, laureată a Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” – Opera Omnia, 2019, își lansează cartea la Târgul de Carte Alba Transilvana din 6-8 iunie 2019.

Poeta Ana Blandiana va lansa la spațiul de evenimente de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia cea mai recentă carte intitulată Variațiuni pe o temă dată. Evenimentul are loc sâmbătă, 8 iunie 2019, începând cu ora 14:00.

Poeta va sta de vorbă cu publicul prezent, va acorda autografe și va vorbi despre opera și viața sa.

Ana Blandiana este considerată una dintre cele mai importante personalități contemporane ale literaturii române.

Pseudonimul literar își are originile în denumirea satului natal al mamei sale, comuna Blandiana din județul Alba.

De-a lungul timpului Ana Blandiana a primit numeroase premii literare.

Câteva dintre acestea sunt:

  • Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969;
  • Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970;
  • Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982;
  • Premiul Internațional „Gottfried von Herder”, Viena, 1982;
  • Premiul Național de Poezie, 1997;
  • Premiul „Opera Omnia”, 2001;
  • Premiul Internațional „Vilenica”, 2002;
  • Premiul „Poetul European al Libertății”, pentru volumul Patria mea A4, care a apărut în traducere poloneză în ianuarie 2016.

Intrarea la acest eveniment ca și la toate celelalte evenimente ale Târgului de Carte Alba Transilvana este liberă.

Târgul de Carte Alba Transilvana este organizat de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.

Articolul precedentAiudean prins în timp ce conducea sub influența alcoolului
Articolul următorCetățeni străini, depiastați la muncă ilegală în Blaj

Comments are closed.