VIDEO: Intervenție dificilă a pompierilor la incendiul de la Trâmpoiele

Marți, 22 ianuarie, în jurul orei 19.40 a izbucnit un incendiu în localitatea Trampoiele. Incendiul s-a manifestat la un adăpost de animale într-o zonă greu accesibilă.

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Zlatna a intervenit pentru stingerea incendiului cu o autospecială. În sprijinul acestora au intervenit cei de la Detașamentul de pompieri Alba Iulia cu două autospeciale, iar Stația de pompieri Cîmpeni a intervenit cu o autospecială.

Pompierii au fost nevoiți să parcurgă pe jos distanța de aproximativ 2 km. până la locul incendiului din cauza drumului impracticabil, acoperit cu zăpadă și gheață.

Potrivit IPJ Alba la fața locului a fost trimisă o autospecială cu capacitate mărită de trecere dotată inclusiv cu troliu, accesul acesteia spre locul intervenției a fost imposibil.

Fortele de intervenție, compuse din 11 pompieri, membrii serviciului voluntar și cetățeni au incercat lichidarea incendiului cu mijloace de primă intervenție și chiar cu zăpadă.

În urma incendiului a ars un adăpost de animale, construit din lemn, pe o suprafață de aproximativ 160 mp si aproximativ 20 tone fân. Din incendiu au fost salvate și evacuate 5 bovine.

Conducerea acțiunilor de intervenție a fost asigurată de Șeful Centrului Operațional județean al ISU Alba.

sursa foto&video: ISU Alba

Articolul precedentVIDEO&FOTO: Incendiu puternic în Lancrăm
Articolul următorFemeie acroșată pe trecerea de pietoni de pe Bulevardul Revoluției