Organizatorii Marșului Unirii din 1 Decembrie, de la Alba Iulia, cer diferitelor tabere politice să rămână în afara Cetății Unirii. Organizatorii mai anunță că nu se va organiza niciun protest cu ocazia Zilei Naționale.
„Avem 364 de zile din an în care să ne certăm între noi. Pe 1 Decembrie lăsăm la o parte toate divergențele și ne unim pentru a cinsti Ziua Națională.
Nu contează nici cazările, nici meniul, nici abuzurile comise de diferite instituții devenite stat în stat.
Delegații de la Marea Adunare Națională de acum 100 de ani nu și-au pus aceste probleme și au făcut ce trebuie.
Acum nu avem conducătorii care să se ridice la înălțimea înaintașilor, dar măcar putem onora cum se cuvine unioniștii anului 1918.
Îi invităm la Alba Iulia, în fața Gării, la ora 08:00, doar pe cei care înțeleg acest lucru: de la maramureșenii, sătmărenii și covăsnenii care vin cu căruțele, până la frații noștri basarabeni și bucovineni care se află în afara hotarelor de azi” – a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Vor veni să participe alături de Platforma Unionistă Acțiunea 2012, membrii Asociației Diaspora Europeană, reuniți din statele europene la vama Borș.
Mii de basarabeni și nord-bucovineni se alătură marșului. Vineri seară pornesc din Chișinău zeci de autocare.
Grupuri de inițiativă din diferite județe au pornit pe jos spre Alba Iulia, cum este cazul fostului deputat din Bălți, Ion Mărgineanu, sau cu căruțele, pentru a participa la Ziua Națională de la Alba Iulia.
Unioniștii reiterează că în cadrul Marșului Unirii care va porni de la ora 08:00 dimineața din fața gării, pe jos spre Cetatea Unirii, nu va exista niciun protest, nici față de jandarmerie, nici față de vreo tabără politică sau alta.
Comments are closed.