Foştii şefi ai Loteriei rămân fără 500.000 euro, reprezentând bani şi maşini primite ca mită

Curtea de Apel Bucureşti a închis definitiv un dosar în care foşti şefi ai Loteriei Române au fost acuzaţi că au primit mită de la un dealer auto constând în bani, trei maşini de lux (Cadillac, Hummer, BMW) şi 182 de autovehicule second hand, în schimbul atribuirii unui contract de reînnoire a parcului auto al companiei.

Judecătorii au dispus încetarea procesului penal ca urmare a punerii în aplicare a unor decizii ale Curţii Constituţionale şi Instanţei supreme privind prescrierea faptelor, în condiţiile în care infracţiunile au fost comise în anul 2010.

În schimb, judecătorii au dispus confiscarea a peste 2,6 milioane lei (peste 500.000 euro), reprezentând sume de bani şi contravaloarea unor maşini primite de la o firmă de doi şefi şpăgari ai Loteriei.

Este vorba de Remus Leonard Lăzăreanu, fost director executiv al Loteriei, de la care au fost confiscate sumele de 250.000 lei şi 16.000 lei, şi Ovidiu Rîpanu (fost şef Serviciu Achiziţii), care trebuie să achite sumele de 831.061 lei, 25.347 lei, 1.179.029 lei ( reprezentând 182 de autovehicule second hand), 160.683 lei (contravaloarea unui Cadillac) şi 139.365 lei (contravaloarea unui Hummer),

În acest dosar au mai fost judecaţi Nicolae Virgil Sorescu (administratorul unui dealer auto) şi Constantin Brăduţ Răducanu (administrator de firmă), care au scăpat de asemenea de acuzaţii prin prescrierea faptelor, şi Gheorghe Benea, fost director general al Loteriei, care a decedat în ianuarie 2021, având o formă severă de Covid.

Potrivit DNA, la data de 17 mai 2010, conducerea Companiei Naţionale Loteria Română a atribuit unui dealer auto, administrat de Nicolae Virgil Sorescu, un contract de furnizare de 182 de autovehicule în sistem buy-back, pentru înlocuirea parcului auto al Loteriei. Contractul a fost iniţiat, fundamentat şi atribuit anume pentru a favoriza respectiva firmă.

În acest sens, au fost preluate de la Nicolae Virgil Sorescu specificaţiile tehnice ale autoturismelor ce urmau a fi comercializate – date care ulterior au fost introduse în caietul de sarcini, iar în fişa de date a achiziţiei s-a impus introducerea unor condiţii restrictive de participare, în scopul eliminării concurenţei.

Mai mult, din analiza documentaţiei existente la dosar a rezultat faptul că nu se impunea schimbarea parcului auto în integralitatea lui, pentru anul 2010 fiind solicitate de către centrele din Maramureş şi Bistriţa Năsăud doar 5 autoutilitare şi un autovehicul.

În aceste condiţii, până la sfârşitul anului 2010, Loteria Română a virat dealer-ului auto suma totală de 9.902.498 lei.

Pentru atribuirea contractului de schimbare a parcului auto al Loteriei Române, persoane din conducerea companiei au primit sume de bani şi bunuri.

Astfel, în cursul lunii februarie 2010, Ovidiu Rîpanu, în calitate de şef Serviciu Achiziţii în cadrul Loteriei şi în calitate de membru în comisia de evaluare a ofertelor, împreună cu Remus Leonard Lăzăreanu, Cornelia Olaru (referent în cadrul Loteriei) şi Gheorghe Benea, a pretins suma de 1,5 milioane lei, 4 autovehicule noi, respectiv un autovehicul Cadillac, un autovehicul marca Hummer, un autovehicul marca Opel şi un autovehiculului marca BMW, precum şi 182 de autovehicule second hand rezultate din contractul de înlocuire a parcului auto în sistem buy-back.

Din aceste foloase, Ovidiu Rîpanu a primit suma totală de 831.062 lei, în perioada iulie – septembrie 2010 (bani remişi din conturile societăţii administrate de Nicolae Sorescu în contul unei firme aparţinând lui Rîpanu); două autovehicule noi – marca Cadillac în sumă de 160.683 lei şi marca Hummer în valoare de 139.365 lei; autovehicule second hand în valoare de 1.179.029 lei, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011.

Dintre cele patru autovehicule pretinse anterior, în cursul lunii iulie 2010, Gheorghe Benea a primit, prin intermediul fiicei sale, Laura Benea, un autovehicul marca BMW în valoare de 139.230 lei.

De asemenea, Cornelia Olaru, referent în cadrul Loteriei şi membru al comisiei de evaluare a ofertelor, a primit, în cursul lunii septembrie 2010, un autovehicul marca Opel în valoare de 59.380 lei, pe care l-a înmatriculat pe numele unei persoane din familie. Anterior, aceasta acceptase promisiunea de a primi acest bun în schimbul consemnării unor date nereale în documentaţia legată de licitaţie.

DNA mai arată că Remus Lăzăreanu a primit de la Nicolae Sorescu suma de 250.000 lei.

De asemenea, Constantin Brăduţ Răducanu, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale (care a vândut Loteriei 51 de autoturisme, prin intermediul firmei lui Sorescu), a remis inculpaţilor Ovidiu Rîpanu şi Remus Lăzăreanu suma de 41.347 lei, din care 16.000 lei au ajuns la Lăzăreanu, iar diferenţa de 25.347 lei a rămas în contul unei societăţi controlate de Rîpanu.

Pentru a ascunde adevărata provenienţă a bunurilor/banilor ce fac obiectul infracţiunii de luare de mită, Rîpanu a preconstituit relaţii comerciale nereale, vizând prestări de servicii fictive, folosindu-se de două firme pe care le controla.

În acest sens, Rîpanu, în înţelegere cu Sorescu, a inventat în sarcina firmei care a obţinut contractul cu Loteria o „datorie” fictivă, prin întocmirea unor contracte care atestau operaţiuni nereale (efectuarea unor servicii IT care nu s-au executat). Astfel, s-a creat aparenţa că banii nu ar fi fost primiţi drept mită, ci în contul unor servicii IT, neprestate în realitate.

În acelaşi mod s-a procedat şi cu mascarea mitei constând în cele patru autovehicule. Iniţial, o sumă echivalentă cu valoarea acestora a fost transferată în conturile dealerului auto, însă, după câteva zile, suma a fost restituită sub pretextul achitării unor servicii IT neefectuate.

În paralel, după preluarea autovehiculelor învechite de la Loterie (în baza contractului de buy-back), societatea – dealer auto a emis către una dintre firmele controlate de Rîpanu 182 de facturi fiscale (câte una pentru fiecare autovehicul primit de la CNLR în sistem buy-back) în valoare de 1.212.935 lei.

Cu toate acestea, firma controlată de Rîpanu nu a achitat decât suma de 33.905 lei.

„Aşadar, conform înţelegerii, Sorescu Nicolae Virgil i-a remis lui Rîpanu Ovidiu şi autovehiculele second-hand preluate în baza contractului buy-back, ulterior fiind inventat un sistem de stingere a datoriei cu care firma lui Rîpanu Ovidiu figura în evidenţele contabile ale dealer-ului auto. În cursul lunii aprilie 2010, în acelaşi sens, inculpatul Răducanu Constantin Brăduţ a determinat două persoane din cadrul firmei pe care o administra să primească şi să avizeze plata sumei de 41.347 lei către una dintre societăţile controlate de Rîpanu Ovidiu drept contravaloarea unor servicii care în realitate nu s-au realizat”, mai spun procurorii.

AGERPRES

Articolul precedentIohannis reafirmă sprijinul României pentru Ucraina. Revoltător: niciun cuvânt despre protestatarii din stradă
Articolul următorJurnaliștii Realitatea PLUS, emisiuni maraton de Ziua Unirii – Alexandra Păcuraru, 4 ore alături de protestatarii de la Afumați

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.