34 de tratamente incluse în lista de medicamente compensate și gratuite, de la 1 aprilie

 

Lista de medicamente compensate și gratuite va fi modificată, de la 1 aprilie, aceasta fiind completată cu 34 de molecule noi.

O hotărâre de Guvern în acest sens a fost aprobată vineri.

“A fost aprobată decontarea triplei terapii (Kaftrio) pentru tratarea pacienților cu fibroză chistică.

Actualizarea listei de medicamente gratuite și compensate prevede introducerea unui număr de 34 molecule noi destinate pacienților cu afecțiuni neurologice și Parkinson, ciroză biliară, boli endocrine și metabolice, boli cronice ale rinichiului, boli degenerative ale ochiului (glaucom). De asemenea, sunt medicamente destinate pacienților cu afecțiuni oncologice, molecule noi pentru pacienții cu diabet zaharat, molecule pentru tratarea bolilor rare -hemofilie/talasemie, pentru hipertensiune pulmonară, amiotrofie spinală, amiloidoză și angioedem ereditar”, a informat Ministerul Sănătății.

 
“Continuăm creșterea accesului pacienţilor la tratamente de ultimă generație. Este a doua actualizare a listei, în acest an, pentru pacienții cu boli cronice grave “ a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Articolul precedentMiron Mitrea: Investițiile în energia verde sunt soluția și vor fi câștigătoare!
Articolul următorRezultatele elevilor din Alba care au perticipat la etapa județeană a Olimpiadelor de Religie, cultele Ortodox, Catolic și Alianța Evanghelică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.