Miron Mitrea: Investițiile în energia verde sunt soluția și vor fi câștigătoare!

Investiți în energii alternative! Este sfatul lui Miron Mitrea, după ce a explicat, în emisiunea Culisele Puterii de la Realitatea Plus, de ce lumea nu se poate întoarce de unde a plecat. „Nu cred în soluția să dăm drumul la cărbune și să producem din nou. Să fim oameni serioși! Aici nu vorbim de lucruri simple, cum am ruga o domnișoară să ne aducă un pahar cu apă. Vorbim de industrii care au fost închise. Redeschiderea froturilor în mine pentru a produce din nou cărbunele necesar nu este ceva ce se poate întâmpla în două săptămâni. Durează. Apoi, multe dintre complexele energetice din toată lumea au fost închise și ulterior tăiate și date la fier vechi sau au niște tehnologii învechite și au stat mult timp nefolosite încât nu știi cât timp și bani sunt necesari pentru repornire. Nu există soluții de azi pe mâine”, a avertizat consultantul politic.
În emisiunea de la Realitatea Plus, Miron Mitrea a explicat că sancțiunile la adresa Rusiei au costuri și pentru cei care le aplică și că rezultatul este că, peste tot în lume, viața va deveni mai scumpă și mai grea.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentVremea 28 martie – Început de săptămână cu maxime de 20 de grade
Articolul următor34 de tratamente incluse în lista de medicamente compensate și gratuite, de la 1 aprilie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.