3 tineri din județul Argeș au fost prinși în flagrant

Trei tineri din județul Argeș au fost prinși de polițiști, în flagrant, în timp ce sustrăgeau dintr-o autoutilitară aflată într-o parcare a autostrăzii A1, un rucsac în care erau mai multe bunuri personale ale conducătorului auto. Cei 3 au fost reținuți și prezentați în fața procurorilor.

În noaptea de 12/13 august 2019, în jurul orei 01,20, Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, în timp ce acționau împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din IPJ Alba în parcarea situată la kilometrul 297 a autostrăzii A1, pe raza localității Câlnic, au depistat, în flagrant delict, 3 tineri, de 18, 20 și 30 de ani, din comuna Merișani, județul Argeș, în timp ce sustrăgeau, din cabina unei autoutilitare, un rucsac.

Aceștia au profitat de faptul că șoferul, un bărbat de 40 de ani, din județul Ialomița, a lăsat autoutilitara neasigurată, câteva minute.

Polițiștii i-au reținut pe cei 3 tineri și i-au condus la sediul Poliției Municipiului Sebeș unde au fost audiați, iar ulterior, față de aceștia a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În cursul zilei de ieri, 13 august, au fost prezentați în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, care au dispus cercetarea sub control judiciar.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii lor activități infracționale.

Pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de furt, poliţia recomandă conducătorilor auto:

• Asiguraţi-vă autoturismul chiar dacă lipsiţi din el doar câteva minute;

• Evitaţi să păstraţi în autoturism acte de identitate, permisul de conducere, documentele de înmatriculare ale maşinii, bani, telefoane, GPS –uri sau orice alte bunuri de valoare;

• Închideţi complet geamurile când părăsiţi autoturismul, chiar pentru scurt timp;

• Nu vă lăsaţi nesupravegheate bunurile de valoare şi fiţi prudenţi în relaţiile ocazionale;

Articolul precedentDacă la DNA Ploiești infracțiunile se fabricau, în inima Ardealului acestea se curățau. Semne de întrebare asupra mai multor dosare CLASATE de DNA Alba.
Articolul următorCopiii aflați în vacanță au primit sfaturi de la polițiști

Comments are closed.