Dacă la DNA Ploiești infracțiunile se fabricau, în inima Ardealului acestea se curățau. Semne de întrebare asupra mai multor dosare CLASATE de DNA Alba.

Zeci sau poate chiar sute de dosare care au fost clasate de DNA Alba ar putea fi redeschise. Asta în contextul în care cazuri importante aflate pe masa procurorilor anticorupție, au fost închise fără nici măcar o faptă.

Cazurile rezolvate de Serviciul Teritorial Alba, în ultimii ani, pot fi numărate pe degete, însă clasările sunt la ordinea zilei. Cazuri importante dintr-o zonă cu probleme legate de devalizarea industriei românești, situații și aspecte clare de corupție cu oameni puternici implicați s-au șters aici, la Alba Iulia.
Dacă la DNA Ploiești infracțiunile se fabricau, în inima Ardealului infractorii se curățau. Gheața a fost spartă după ce procurorul-șef interimar al DNA a cerut reluarea urmăririi penale la Certej, clasat de DNA Alba Iulia.

Șeful DNA a dispus infirmarea soluţiei de clasare emisă de Serviciul Teritorial Alba ca fiind nelegală şi netemeinică. Tot șeful DNA a dispus reluarea şi redeschiderea urmăririi penale în acest dosar ce vizează infracțiuni de abuz în serviciu, neglijență și fals material în înscrisuri oficiale.

 

Tot la DNA Alba mai multe dosare legate de modul în care lichidatorul special al Minvest Deva, Tudor Ion, a devalizat compania minieră, au fost clasate.
Situația reală de la Certej a fost umbrită de povestea concesiunii, cel mai probabil pentru a masca modul în care acest Tudor și-a făcut manevrele, ulterior toată povestea din spatele proiectului minier a fost aruncată în spatele administrației locale. Cum? Prin DNA.
Cât despre sifonarea banului public prin firme de casă ale instituțiilor de stat nu are rost să deschidem subiectul. Pe raza județelor Alba, Hunedoara și Sibiu nu găsim astfel de situații. Nici de fraudarea fondurilor europene nu putem face referire.

Articolul precedentViață mai bună pentru mai multe familii din Alba Iulia
Articolul următor3 tineri din județul Argeș au fost prinși în flagrant

Comments are closed.