O acţiune ce a vizat creşterea siguranţei elevilor şi combaterea absenteismului şcolar, a fost desfășurat de poliţiştii din Alba.
129 de elevi, ce ar fi trebuit să fie la cursuri, au fost depistaţi, în aproape patru ore.
Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat, la data 31 octombrie 2018, între orele 8,30 – 12.00, în municipiile şi oraşele din judeţ, o acţiune ce a avut ca scop combaterea absenteismului şcolar precum şi prevenirea şi combaterea faptelor antisociale comise de elevi.
La acţiune au participat 20 de poliţişti de proximitate care au controlat localurile publice din apropierea unităţilor de învăţământ şi au depistat 129 de elevi ce ar fi trebuit să fie la cursuri.
Poliţiştii au informat unităţile de învăţământ în care învaţă aceşti elevi, în legătură cu această situaţie.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.
Comments are closed.