1,1 miliarde de lei au fost alocaţi judeţului Alba pentru investiţii prin Programul „Anghel Saligny”

Peste 1,1 miliarde de lei au fost alocaţi judeţului Alba pentru investiţii prin Programul „Anghel Saligny”, urmând să primească finanţare toate unităţile administrativ-teritoriale, a anunţat secretarul general al PNL Alba, Marius Haţegan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

„Alba, primul judeţ din România care a semnat finanţarea pe Programul ‘Anghel Saligny’. Suma alocată judeţului nostru pentru investiţii este de 1.173.987.000 lei, din care 503.137.000 lei pentru apă-canal şi 670.850.000 lei pentru infrastructura rutieră”, a transmis Marius Haţegan pe o pagină de socializare.

Potrivit acestuia, CJ Alba va primi 137 milioane de lei pentru opt proiecte, toate vizând modernizarea drumurilor judeţene, precum şi a unui pod.

Astfel, 31,1 milioane de lei sunt alocate pentru reabilitarea DJ 705 Zlatna – Almaşu Mare, 28,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 106K Vingard – Ohaba, 24,9 milioane de lei pentru modernizarea DJ 107K Întregalde – Bârleşti (Mogoş), 24,8 milioane de lei pentru modernizarea şi consolidarea DJ 107 V Sânmic lăuş – Alecuş, 15,3 milioane de lei pentru modernizarea DJ 704A, DN7 – Pianu de Jos, 4,3 milioane de lei pentru construirea unui pod peste DJ 107, la Colibi, câte 3,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 142N Căpâlna de Jos – Sânmiclăuş şi modernizarea DJ 107H Coşlariu Nou – DN1.

Municipiului Alba Iulia îi revin 43 milioane de lei pentru patru proiecte, privind modernizarea unor străzi, pentru care s-au alocat 18,2 milioane de lei şi, respectiv, extinderea reţelei de apă şi canalizare.

„Toate UAT-urile din judeţ vor primi finanţare prin intermediul acestui program”, a precizat Marius Haţegan.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentREFORMĂ ÎN TURISMUL ROMÂNESC- pasul decisiv pentru operaționalizarea Organizațiilor de Management al Destinațiilor
Articolul următorAl şaselea caz de variola maimuţei, depistat în România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.