100 de noi contracte pentru amenjarea teritoriului- VEZI lista contractelor de finanțare

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 100 de noi contracte finanțate prin Componenta 10 – Fondul local din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Contractele încheiate între autorități publice locale din 30 de județe și Ministerul Dezvoltării vizează realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificarea urbană, iar valoarea totală a acestora este de 58.967.245,34 lei.

”Planurile urbanistice, planurile pentru amenajarea teritoriului sunt esențiale pentru dezvoltarea comunităților locale, pentru localități unde construcțiile se realizează ordonat, după o strategie clară. Contractele semnate astăzi servesc acest scop”, a menționat ministrul dezvoltării.

Astfel, până în prezent, prin această componentă a PNRR, au fost semnate 140 de contracte, în valoare totală de 195.266.333,39 lei, a precizat ministrul dezvoltării.

Lista contractelor de finanțare semnate este disponibilă AICI

Articolul precedentO universitate din România trece la cursuri online din cauza costurilor la energie – Examenele se vor ţine faţă în faţă
Articolul următorMinisterul Dezvoltării: Bază de date pentru atestarea mai transparentă şi profesională a experţilor în construcţii şi a verificatorilor de proiecte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.