Să fii îndrăgostit este cel mai frumos lucru. Simţi fluturaşi în stomac, iar persoana iubită îţi ocupă tot timpul. Dar săgeata lui Cupidon nu loveşte mereu aşa cum ne-am dori, iar uneori se întâmplă să nutrim sentimente profunde pentru două persoane. Frământarea şi imposibilitatea te pun la încercare, iar în inima ta se dă o luptă crâncenă.
Iată care sunt nativii care vor avea de ales dintre două iubiri:
Balanţele simt că nu primesc suficient
Deşi eşti într-o relaţie, ceva te nemulţumeşte. Nu este de mirare că, atunci când apare altcineva în viaţa ta, simţi nevoia să flirtrezi. Noul pretendent la inima ta se poartă exemplar şi îţi oferă tot ceea ce nu primeşti în relaţia actuală, deci nu este de mirare că te îndrăgosteşti imediat. Iubitul tău nici măcar nu observă că începi să te distanţezi, dar, cu toate acestea, tu încerci să-ţi salvezi relaţia.
Va trebui să alegi raţional şi să te gândeşti la viitor. Efortul într-o relaţie trebuie să vină din ambele părţi, iar tu simţi că ai dat destul. Deşi pe moment vei avea inima frântă, dă-ţi şansa la fericire şi pune-te pe primul plan. În timp, vei uita relaţia care te nemulţumeşte şi vei vedea ce înseamnă o legătură amoroasă matură şi de viitor.
Peştii trebuie să aleagă între confort şi pasiune
Pentru că nu eşti în stare să iei o decizie, alegi să te implici emoţional în două relaţii. Una îţi asigură confort şi stabilitate, pe când în cealaltă te bucuri de senzaţii tari şi de emoţii intense. Va trebui să alegi ce vrei, înainte să răneşti şi mai mult persoanele de lângă tine. Nu poţi continua aşa la nesfârşit şi, oricât de dureros ar fi, va trebui să renunţi la egoism.
De asemenea, va trebui să cauţi înăuntrul tău şi să delimitezi corect sentimentele, să înţelegi că dragostea nu înseamnă nici obişnuinţă, nici atracţie, iar procedând astfel nu dovedeşti decât că ești egoistă şi că nu îţi pasă de sentimentele celorlalţi. Inima ta ştie deja răspunsul, trebuie doar să accepţi lucrurile aşa cum sunt şi să ieşi din bula ta de visare. Realitatea poate fi frumoasă, dacă faci alegerile corecte.