Ziua comemorării Holocaustului. Alexandra Păcuraru, mesaj de unitate: ”Tinerele generații să nu uite această crimă din istoria omenirii”

Vocile extremismului nu trebuie lăsate să nege memoria Holocaustului și a celor care au murit nevinovați, a afirmat ambasadorul Israelului în România, David Saranga, într-un discurs rostit cu ocazia Zilei comemorării Holocaustului. Diplomatul a amintit de faptul că, prin măsurile luate în privința recunoașterii greșelilor din trecut, România poate fi dată exemplu în regiune. La ceremonie a participat și Alexandra Păcuraru, realizatoarea emisiunii „Legile Puterii„, de la Realitatea Plus. „Am simțit responsabilitatea care apasă pe umerii mei, ca moderator al acestei emisuni: să nu las tinerele generații să uite, să treacă cu superficialitate sau cu ușurintă peste această crimă din istoria omenirii”, a spus jurnalista, într-un editorial emoționant, în debutul ediției de joi seara.

Astăzi, la invitația Excelentei Sale Ambasadorul Israelului în România David Saranga, am mers să aduc un omagiu supraviețuitorilor Holocaustului. Am fost cuprinsă de multă emoție, de multă durere, am simțit teama nedreptății, am simțit fiorul morții. Dar am simțit și responsabilitatea care apasă pe umerii mei, ca moderator al acestei emisuni: să nu las tinerele generații să uite, să treacă cu superficialitate sau cu ușurintă peste această crimă din istoria omenirii. Holocaustul a pătat istoria noastră cu sângele nevinovat a 6 milioane de evrei de toate vârstele! Acest genocid nu trebuie să se mai repete vreodată pe acest pământ sfânt! Fiecare viață este o adevărată binecuvântare. Am convingerea intimă că fiecare suflet este Creația lui Dumnezeu și în fiecare există iubire! Asta trebuie să exploatăm la maximum. Iubirea este totul, iubirea aduce pacea, iubirea! Lumina învinge întunericul iar binele mereu învinge răul! Răul nu este de la Dumnezeu, e de la satana! De ce să acceptăm ura în societate ca stil de viață? De ce să tolerăm nedreptățile? De ce să nu luptăm doar pentru pace, pentru viața în pace, în armonie, în firesc? Asta este firea naturală a acestui pământ”, a spus jurnalista Alexandra Păcuraru.

Totodată, realizatoarea emisiunii „Legile Puterii” a tras un puternic semnal de alarmă asupra conștientizării importanței pe care fiecare din noi trebuie s-o acordăm construirii viitorului. 

„Suntem toți responsabili să dăm ce avem mai bun în noi ca să construim cărămidă peste cărămidă viitorul copiilor noștri. Sunt responsabilă pentru copiii și nepoții mei! Ce bogăție mai mare le pot lasă moștenire dacă nu credința și educația? Am ascultat omagiul adus de minunata noastră interpretă Paula Seling și melodia „Cine poate spune” mi-a rămas amprentă pe suflet! Cine poate spune dacă lumea în care m-am născut e pentru mine? Dacă lumea în care am născut copiii e pentru ei? Cine? Cine poate spune de ce ne lovim între noi? De ce ne atacam? De ce ne compromitem în suferință? De ce ne condamnam? De ce? Și mi-e foarte dor de o lume pe care nu am cunoscut-o niciodată dar poate o voi cunoaște până am să mor! O lume de lumină fără de întuneric, o lume sănătoasă fără de boală, o lume veșnică fără de moarte, o lume de râsete fără de lacrimi, o lume de pace fără războaie, o lume de iubire fără de ură, o lume de împliniri fără regrete! Suntem făcuți din carne și oase, suntem firavi, nici nu ne dăm seama când trece timpul, când a fost ieri, când e azi, nici nu ne dăm seama cât de ușor se face rău și cât de greu se face bine. Vom ajunge toți la destinație, mai devreme sau mai târziu, și vom trage linie. Ce am lăsat după noi? Voi vorbi cu pruncii mei în acest sfârșit de săptămână și am să le propun să mergem să vizitam Complexul Educațional Laude-Reut, să văd dacă le-ar plăcea sa învețe și ebraica, nu doar romană și engleză! Sper să fie dragoste la prima vedere pentru copiii mei și, sub atenta supraveghere a minunatei Tova, președinte și fondator, să înceapă aventura vieții lor. Educația este foarte importantă! Nu trebuie negociată și mereu să ne amintim că nu este cheltuială, ci investiție în timp!”, a punctat Alexandra Păcuraru.

Articolul precedentPărintele Zenovie, pus la grea încercare, după ce s-a infectat cu Covid. Alexandra Păcuraru, îndemn la rugăciune – VIDEO
Articolul următorO femeie de 90 de ani din Alba a murit într-un incendiu! Pompierii din Turda nu au mai reuşit să o salveze (FOTO)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.