Salariații români care vor completa singuri formualul online pentru recensământul populației vor primi o zi liberă plătită. Aceasta se acordă în termen de cel mult un an de la data autorecenzării, adică cel mai târziu luna mai 2023.
Ziua liberă se va lua doar după completarea formularului de autorecenzare, nu în avans.
Dovada că o persoană și-a înscris datele în baza de date a recensământului o reprezintă codul de confirmare a încheierii cu succes operațiunii, generat de platforma de pe site-ul recensământului.
Recensământul propriu-zis al populației are loc în perioada 14 martie – 15 mai 2022, dar de la 1 februarie până pe 13 martie instituțiile vor transmite către INS toate datele persoanelor aflate în evidența populației.