Zelenski susține că a preluat inițiativa la Marea Neagră

Volodimir Zelenski a spus că Ucraina a preluat inițiativa în Marea Neagră și a forțat flota navală a Rusiei să se retragă în partea de est a mării. Ucraina a intrat în ziua 632 a războiului.

UPDATE 9:00 – Ucrainenii au trecut Nistrul în zona Herson, ocupată de ruși

 Ucraina a raportat că forțele sale au asigurat un cap de pod pe malul estic al râului, iar ziua următoare a anunțat că trupele sale au început să avanseze și mai mult în teritoriul ocupat de ruși. Vladimir Saldo, un oficial prorus pus de Kremlin să conducă regiunea Herson, anexat ilegal de Rusia, transmis pe Telegram că unități ucrainene au reușit să treacă râul – prima confirmare a avansului armatei ucrainene venită din partea unui oficial rus de rang înalt – și a precizat inițial că Ucraina a trimis trupe adiționale pe care „mijloacele noastre de distrugere au putut să le distrugă”.

„Forțe adiționale au fost aduse”, a mai spus Saldo, care susține că trupele ucrainene sunt blocate acum în satul Krinki, amenințând că îi așteaptă „un iad de foc”. „Bombe, rachete, muniție de la sistemele grele de aruncătoare cu flăcări, obuze de artilerie și drone zboară înspre [forțele ucrainene]… doar în ultimele două sau trei zile, pierderile totale ale inamicului s-au ridicat la în jur de 100 de militari”, a susținut guvernatorul prorus al Hersonului ocupat.

UPDATE, ora 7:00 – Zelenski salută întrevederea președintelui american cu omologul său chinez

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că recenta întâlnire dintre omologii săi american Joe Biden şi chinez Xi Jinping este „benefică” pentru Ucraina, care se confruntă de aproape doi ani cu invazia lansată de Rusia, relatează AFP.

„Înţelegem că acest fapt este bun pentru noi, întâlnirea lor”, a declarat el după un summit al celor doi lideri, care au convenit reluarea comunicaţiilor militare la nivel înalt, suspendate de mai bine de un an.

Zelenski a spus că nu poate confirma dacă preşedintele american şi omologul său chinez au discutat despre războiul din Ucraina, dar a apreciat că invazia rusă trebuie „abordată într-un mod sau altul” în cadrul unor discuţii între superputeri.

China nu a condamnat niciodată invazia rusă şi şi-a consolidat cooperarea economică, diplomatică şi militară cu Moscova de la începutul acestui conflict în februarie 2022.

La rândul său, administraţia Biden este principalul susţinător al Kievului în Occident şi i-a oferit în mai multe tranşe ajutor financiar şi militar.

Zelenski spune că Rusia strânge rachete pentru a ataca infrastructura energetică la iarnă.

Operațiunea secretă ucraineană numită „Cutia Neagră” a cauzat Rusiei daune de 900 de milioane de dolari în opt luni, a declarat joi Fundația Come Back Alive, care a spus că printre componentele acestui proiect tehnologic militar se află și o dronă, denumită „Beaver” („Castor”), care poate zbura până la 800 de kilometri, relatează Kyiv Independent. Drona Beaver a fost folosită pentru a ataca în interiorul teritoriului rus.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat, joi, că Ucraina a preluat inițiativa Rusiei în Marea Neagră și a forțat flota navală și navele de război ale Rusiei să se retragă, datorită utilizării de către Kiev a dronelor maritime.

Articolul precedentProtest pașnic la Ambasada Ucrainei. Alexandra Păcuraru, mesaj emoționant, în rugăciune. Se cere dreptate pentru preoții români din Ucraina
Articolul următorIohannis s-a plâns elevilor din Kenya: „Nu mai am timp liber de când sunt președinte”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.