Washingtonul reacționează: Afirmaţiile lui Viktor Orban privind „amestecul de rase”, „de neiertat”

Recentele afirmaţii ale premierului maghiar Viktor Orban făcute chiar în România, la școala de vară de la Băile Tușnad, privind 
 „amestecul de rase” sunt „de neiertat”, a apreciat, joi, diplomaţia americană.

„O retorică de această natură este de neiertat” la peste „75 de ani după Holocaust”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, citând un comunicat al lui Deborah Lipstadt, reprezentantă specială a Washingtonului pentru probleme de antisemitism, relatează AFP, preluat de Agerpres.

În comunicatul menționat, Deborah Lipstadt a mai declarat că este „profund alarmată” de un discurs care a folosit „o retorică evocând în mod clar ideologia rasială nazistă”.

„Afirmaţiile pe care le-am auzit de la premierul Viktor Orban nu reflectă valorile comune care leagă Statele Unite de Ungaria, care constituie bazele relaţiei dintre cele două popoare ale noastre”, a estimat Ned Price în faţa presei, potrivit sursei citate. 

 

Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a dezlănțuit, în weekendul trecut, la Băile Tușnad, împotriva „amestecului” dintre rasele europene și cele non-europene.

„Noi (maghiarii – n.red.) nu suntem o rasă amestecată… și nu dorim să devenim o rasă amestecată”, a declarat Orban, în weekend, la Băile Tușnad. El a adăugat că țările în care europenii se amestecă cu non-europenii „nu mai sunt națiuni”.

 

 Discursul său a atras imediat indignarea partidelor și politicienilor de opoziție și a politicienilor europeni.

Articolul precedentSchimbări la examenul maturității. Sorin Cîmpeanu: „Va fi un Bacalaureat de cultură generală”
Articolul următorRomânia nu a ratat prima cerere de plată pentru 2,56 miliarde de euro din PNRR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.