Vremea s-a răcit brusc în toată țara. Primele ninsori la munte

După zilele călduroase de la sfârșitul săptămânii, vremea s-a răcit brusc în toată țara, iar în Bucovina și în zonele înalte de munte au fost și precipitații sub formă de ninsoare.
 
În zonele înalte de munte, ploile s-au transformat în lapovițe și ninsori. Stratul maxim de zăpadă s-a înregistrat la Bâlea Lac (2070 m), unde luni dimineața, 16 octombrie, erau 15 cm. La Ceahlău-Toaca (1897 m) s-au măsurat 8 cm, în timp ce la Călimani-Rețitiș (2022 m) erau 5 cm.

În Bucovina, ninsorile au coborât în unele zone până la altitudini de sub 1000 de metri. A nins și în Pasul Tihuța, iar la Poiana Stampei (980 m) a fost măsurat un strat de zăpadă de 1 cm.

Imagine

Imagine

Imagine

Foto / Facebook

Vremea se va menține rece și în următoarele zile, iar temperaturile minime vor scădea, local, sub 0 grade, în zonele de vale și în depresiuni. 
 
Astăzi, valorile termice se vor situa ușor sub cele specifice datei în majoritatea zonelor. 

Cerul va fi temporar noros, iar noaptea izolat va ploua slab în regiunile sud-estice. 

Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 20 de grade, iar cele minime între -4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 12 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse se va forma ceață. 

În București vremea va fi normală din punct de vedere termic, pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab și moderat. 

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 6…7 grade. 

La munte cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Valorile termice vor crește ușor față de cele înregistrate ieri. 

Începând de joi, vremea se va încălzi din nou, iar maximele ar putea depăși din nou 25 de grade spre sfârșitul săptămânii.

Articolul precedentMarcel Ciolacu merge, astăzi, în Israel
Articolul următorMAE anunță că românii din Gaza sunt așteptați cu autocarele în Egipt. „Nu avem cetățeni răniți sau morți în Fâșie”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.