Vremea în data de 9 martie se menține capricioasă, cu vânt puternic însă temperaturi destul de mari.
Astăzi vremea va fi caldă. Cerul va avea înnorări şi va ploua în vestul şi centrul ţării. Ploile vor vor fi însoțite și de descărcări electrice, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, mai ales în Banat şi la munte. Vântul va avea intensificări în zonele joase, cu viteze de peste 50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 22 de grade, iar dimineaţa, vor fi condiții de ceaţă.
În București vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară, când vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va fi moderat, cu intensificări mai ales la prânz, când se vor atinge viteze de aproape 40 km/h.
La munte vremea va fi caldă. Ziua vor fi înnorări şi ploi în cea mai mare parte a zonei montane, iar la altitudini de peste 1800 m vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificări în Munţii Apuseni, unde rafalele vor depăşi chiar și 110 km/h.