Vremea 8 septembrie – Se întorc temperaturile de vară – Maxime ce vor atinge chiar și 31 de grade Celsius

Astăzi vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi averse pe parcursul zilei mai ales în zona de munte şi în extremitatea de sud-est a țării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, dar și în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 31 de grade, iar dimineaţa, mai ales în depresiunile intramontane se va semnala ceaţă.***

În București vremea va fi frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla de la slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade.

La munte vor fi înnorări temporare şi averse, ziua pe arii restrânse, iar noaptea în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, unde vor fi însoţite şi de descărcări electrice şi condiţii pentru cantităţi mai mari de apă, dar și grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperatura vor fi în creștere față de ieri și vom avea 18 grade la Semenic, 19 la Sinaia și Păltiniș, iar la Predeal maxima ajunge la 21 de grade.

Articolul precedentKlaus Iohannis lansează un proiect extrem de important: „O serie de provocări la adresa României”
Articolul următorSfânta Maria Mică. Ce nu ai voie să faci ASTĂZI sub nicio formă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.