Vremea 7 septembrie – Cresc temperaturile în majoritatea zonelor

Vremea devine ceva mai prietenoasă în data de 7 septembrie și temperaturile cresc ușor în cele mai multe zone.

 

Astăzi vremea se va încălzi ușor, astfel că, în cea mai mare parte a ţării, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în zonele montane şi submontane, darşi în extremitatea de sud-est, unde pe arii restrânse se vor semnala ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în sudul Banatului, iar temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 29 de grade.

La munte cerul va fi variabil, cu unele înnorări în special pe timpul zilei, când local se vor semnala ploi de scurtă durată, iar vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări în Munţii Banatului. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, se va semnala ceaţă, iar valorile termice vor crește ușor față de ieri si vom avea 14 grade la Sinaia și Semenic, 15 la Păltiniș, iar la Arieșeni maxima ajunge spre 18 grade. 

În București vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare mai ales după-amiaza, iar vântul va sufla de la slab până la moderat. Temperatura maximă, la amiază, va fi de 26, chiar 27 de grade.

 

Sursa: Realitatea.Net

Articolul precedentMAE anunță că peste 620 de români afectați de anularea zborurilor Blue Air au solicitat sprijin să revină în țară
Articolul următorSărbătoare 7 septembrie – Zi mare, cruce cu negru în calendarul ortodox

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.