Vremea 7 iunie – Temperaturile cresc peste normalul perioadei

Vremea va fi una peste normalul perioadei în data de 7 iunie.

 

Astazi vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări temporare şi pe arii restrânse vor fi averse şi posibil descărcări electrice în regiunile sud-estice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala cu totul izolat și în vestul țării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea şi în jumătatea estică a Munteniei, iar temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade.***

În București vremea va fi în general frumoasă şi uşor mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă ajunge la 28, chiar 29 de grade.***

 

La munte vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales după-amiaza, când se vor semnala averse şi posibil descărcări electrice, pe arii restrânse în masivele sudice şi vestice, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în vestul Carpaţilor Meridionali.***

La mare vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi temporar noros şi trecător vor mai fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua, unde se vor semnala rafale de 40-50 km/h. Maximele vor fi cuprinse între 21 şi 24 de grade, iar temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 19 şi 21 de grade. 

Articolul precedentMotivul pentru care astăzi trebuie să mănânci neaparat înghețată de ciocolată
Articolul următorMAE, atenţionare de călătorie pentru Grecia. Cozi uriașe la punctele de frontieră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.