Vremea 6 ianuarie – Temperaturi deosebit de ridicate tocmai în ziua de Bobotează

Vremea în data de 6 ianuarie se menține foarte călduroasă.

Astazi, vremea se va raci accentuat în regiunile vestice, centrale şi nordice unde, temperaturile vor fi cuprinse, în general, între 3 şi 8 grade, iar temporar se vor semnala precipitaţii sub forma de ploaie, şi pe arii mai restrânse, în special în dealurile subcarpatice şi lapoviţa şi ninsoare. În zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile. În sud şi sud-est va predomina o vreme frumoasa şi va fi în continuare mult mai cald decât în mod obişnuit la aceasta data, cu valori termice maxime cuprinse între 10 şi 18 grade.***

In Bucuresti, vremea se va menţine deosebit de calda pentru prima decada a lunii ianuarie, cu o temperatura maxima de 14…16 grade.***

La munte, vremea se va rãci. Vor fi înnorãri, iar treptat precipitaţiile sub formã de ploaie şi lapoviţã se vor transforma în ninsori în Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali şi pe arii restrânse în restul masivelor. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe creste. 

Articolul precedentSimona Halep, victorie categorică în fața unei alte românce, la turneul de la Melbourne
Articolul următorBoboteaza 2022. Ce este, de fapt, sărbătoarea Bobotezei și ce se mănâncă de „Arătarea Domnului” pentru a atrage norocul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.