Vremea 4 martie: Temperaturi mult peste media normală a acestei perioade

Vremea în data de 4 martie rămâne în general călduroasă cu temperaturi peste media perioadei.

Astazi, regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult peste cele normale în prima decadă a lunii martie în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile intracarpatice. În regiunile sud-vestice, sudice și estice, cerul va avea înnorări, însă doar pe alocuri va ploua slab, iar vântul va sufla în general moderat. În restul teritoriului, cerul va fi variabil și doar izolat vor fi condiții de ploi slabe, iar vântul va sufla slab și moderat.

Pe crestele Carpaților Meridionali vor fi posibile și precipitații mixte. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade pe litoral și 19 grade în Dealurile de Vest. Dimineața, pe alocuri se va semnala ceață, cu o probabilitate mai mare în est, în sud-est și în zonele depresionare.

In Bucuresti, vremea va fi caracterizată de valori termice cu mult peste mediile specifice perioadei, cu maximă de 14…16 grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Dimineața vor fi condiții de ceață.

La munte, regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult peste cele climatologic specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros și doar pe arii restrânse va ploua slab, iar pe crestele Carpaților Meridionali vor fi posibile și precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări îndeosebi în Munții Banatului. 

Articolul precedentSimulare BAC 2024. Ligia Deca, mesaj pentru elevi: Am încredere că veţi folosi acest moment pentru a vă familiariza cu atmosfera examenului din vară
Articolul următorCutremur în România, luni dimineața

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.