Vremea 4 martie – Ninsori în mare parte din țară

Vremea în data de 4 martie este una capricioasă și iarna pare să se întoarcă deși sunt primele zile de primăvară calendaristică.

Astazi in nordul, centrul şi estul teritoriului norii vor persista în cea mai mare parte a zilei, iar în rest cerul va fi temporar noros. În Transilvania şi Maramureş pe arii relativ extinse vor predomina ninsorile, iar în Moldova şi nordul Munteniei se vor semnala precipitaţii mixte. În celelalte regiuni doar pe arii restrânse vor fi ploi slabe sau lapoviţă. Izolat vor fi condiţii de polei, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 11 grade. În zonele joase de relief, dimineaţa izolat se va semnala ceaţă.***

În București cerul va fi temporar noros, iar mai ales spre seară, trecător vor fi posibile precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab până la moderat si vom avea intre –4 si -1 grad dimineata si temperatura maximă, in jur de 8 grade.*** La munte vremea va fi rece, mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros şi va ninge, si mai ales în Carpaţii Meridionali, stratul nou depus va fi, pe alocuri, mai consistent. 

Articolul precedentVIDEO Război Rusia-Ucraina, ziua 9: EXPLOZII puternice în KIEV. LIVETEXT
Articolul următorSUA dă sancțiuni pentru alți 8 oligarhi ruși

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.