Vremea 29 noiembrie – Precipitații în majoritatea regiunilor. Unde va NINGE

Vremea în data de 29 noiembrie se încadrează în normalul perioadei, se înregistrează ploi și temperaturi scăzute.

 

Astăzi în sudul şi în estul ţării vor fi precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ploaie, iar în Moldova vor fi mixte, sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat vor fi condiţii și de polei, iar în restul teritoriului cerul va fi variabil, dar mai ales dimineaţa, în zonele joase de relief, se va forma ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, în Bărăgan şi în Dobrogea. Maximele termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă şi se vor încadra între 1 şi 11 grade.***

În București trecător va ploua slab, iar vântul va sufla moderat, cu viteze la rafală de până la 35 km/h. Temperatura maximă, la amiază, va fi de 5, cel mult 6 grade.***

 

La munte vremea va fi închisă și mai ales ziua vor fi precipitaţii slabe. În vestul Carpaţilor Meridionali şi izolat în restul zonei montane, la altitudini de peste 1400 m va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, iar valorile termice vor creşte uşor faţă de ieri și vom avea -1 un grad la Semenic, 3 la Predeal și Păltiniș, iar maxima de 5 grade se va înregistra la Stâna de Vale.

Articolul precedentEste OFICIAL! A fost aprobată legea care prevede liste cu jucătorii la „păcănele”
Articolul următorCea mai puternică legumă: previne cancerul de colon, plămâni și stomac. Costă doar 2 lei în piețe!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.