Vremea 28 februarie – Temperaturile au luat-o razna

Vremea în data de 28 februarie se schimbă radical după mai multe zile care au avut temperaturi de primăvara. Iarna pare că s-a întors din plin.

Vremea va fi închisă şi se va răci, mai accentuat în regiunile estice şi sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade. Temporar vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare în Muntenia, Dobrogea, local în Moldova şi Transilvania şi mixte în Oltenia și Banat. În sud-est cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15…20 l/mp, iar în Dobrogea stratul de zăpadă depus va fi pe alocuri mai consistent. Vântul va prezenta intensificări în sud-estul ţării, acolo avem cod galben de intensificări ale vântului și ninsori viscolite, pe litoral rafalele vor depăşi 70 km/h. În celelalte regiuni, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe arii restrânse în nord-vest, centru şi nord-est.

În București vremea va fi închisă şi se va răci. Vom avea între 0 și 1 grad dimineata si 2…3 grade la amiaza. Temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi este posibil să se depună strat de zăpadă de aproape 3 cm. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe parcursul zilei când la rafală vor fi viteze în general de 50….55 km/h. La munte vremea va fi închisă şi va continua să se răcească. Temporar va ninge în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi cei Orientali şi izolat în restul masivelor. Vântul va avea intensificări în Carpaţii Orientali, unde la rafală vor fi viteze în general de 50…65 km/h, viscolind ninsoarea şi la intensitate mai redusă şi în zona înaltă din restul zonei montane. 

Articolul precedentBombardamentele continuă în Ucraina: încă un bloc de locuințe, lovit de o rachetă – VIDEO
Articolul următorComandantul Apărării Kievului: Toate încercările rușilor de a sparge apărarea Kievului, noaptea trecută, au eșuat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.