Vremea 28 august. Valul de caniculă continuă în toată țara

Meteorologii vin cu vești proaste pentru ziua de luni. Valul de caniculă nu scade intensitate, iar din cauza căldurii din zilele precedente, disconfortul termic se va accentua. Astfel, numărul județelor vizate de cod portocaliu crește de la 20, duminică, la 30 în ziua de luni.Temperaturile vor atinge și 39 de grade.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 28 august
Fenomene vizate: val de căldură și disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții 

Luni (28 august) valul de căldură se va menține. În estul Transilvaniei, în Dobrogea și în nordul Munteniei și al Olteniei disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 35 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 21 de grade.

Notă: Începând de marți (29 august) valul de căldură se va retrage spre jumătatea estică.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: val de căldură în intensificare și extindere; disconfort termic accentuat
Interval de valabilitate: 28 august
Zone afectate: conform textului și hărții 

În Maramureș, Crișana, Banat, Moldova, sudul Olteniei și al Munteniei și cea mai mare parte a Transilvaniei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…39 de grade, iar minimele se vor situa între 18 și 26 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Articolul precedentVIDEO | Farul a câștigat meciul pe care Universitatea Craiova n-a vrut să-l amâne!
Articolul următorCatastrofă Crevedia. 12 pacienți cu arsuri au fost transportați în străinătate – Unde sunt tratați răniții și cât de gravă este starea lor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.