Vremea 27 mai. Temperaturi ridicate în toată România – Unde sunt furtuni și ploi torențiale

Meteorologii au anunțat o vreme caldă dar instabilă pentru sâmbătă, 27 mai.

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 27 mai 2023, emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) arată că va fi cald, cu temperaturi ridicate, însă se mențin fenomenele extreme în mai multe zone din țară.

Sâmbătă, gradul de instabilitate atmosferică se va menține ridicat în cea mai mare parte a țării și se va manifesta cu precădere după-amiaza și seara, prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea caracter torențial și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, se vor înregistra cantități de apă însemnate și posibil căderi de grindină. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade Celsius, iar cele minime între 7-9 grade în depresiuni 16-17 grade pe litoral.

Local, îndeosebi în Banat, sudul Crișanei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania și nordul Moldovei, precum și în zonele de munte, vor fi averse torențiale însoțite de descărcări electrice.

La început, furtunile se vor dezvolta mai ales în zonele de munte, iar după-amiaza se vor extinde și în restul teritoriul. Pe alocuri, se vor semnala intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină, în general de dimensiuni mici.

Cantitățile de apă vor atinge până la 20 – 40 l/mp în intervale scurte de timp, iar izolat, acolo unde furtunile vor avea o viteză de deplasare mai redusă sau prin acumulare din mai multe averse succesive, se pot înregistra peste 50 l/mp.

De asemenea, în Moldova și nordul Munteniei, iar local și în vestul și centrul țării, ziua vor fi intensificări ale vântului dinspre nord și nord-est, cu rafale maxime de 40 – 55 km/h. Seara, vântul va slăbi în intensitate, cu excepția zonelor de munte.

Cum va fi vremea în București sâmbătă, 27 mai 2023

În București, gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat, cu o probabilitate mai ridicată după orele amiezii, pentru înnorări, averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 25 de grade, iar cea minimă de 13-15 grade Celsius.

Articolul precedentCeline Dion anunță anularea turneului mondial Courage din cauza problemelor de sănătate
Articolul următorCodul Galben de furtuni extins până sâmbătă seara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.