Vremea 27 iunie, la extreme – Ce se întâmplă pe litoral cu temperaturile

Vremea în data de 27 iunie vine cu fenomene extreme: de la temperaturi ridicate la ploi.

Astăzi vremea va fi caldă în zonele de câmpie și podiș, în timp ce în restul zonelor va fi apropiată de normalul termic al perioadei. În aceste condiții, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 32 de grade. Cerul o să fie mai mult variabil, dar după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice în Maramureș, nordul Moldovei, local la munte, în Crișana, Transilvania și doar izolat în rest. Noaptea ploile vor fi concentrate în jumătatea de nord a țării, când se vor strânge cantități importante de apă, local de peste 15…20 l/mp, iar izolat de peste 30 l/mp. Atenție, vor fi inclusiv condiții de grindină. 

În București, vom avea soare generos, iar temperatura maximă la stațiile meteo va fi de 30…31 de grade.

La munte, să știți că temperaturile cresc ușor față de ieri, însă după-amiaza vine cu averse prin nordul Carpaților Orientali și prin Munții Apuseni. Noaptea aria ploilor va fi în extindere și va ploua în majoritatea masivelor. Vor fi condiții de grindină, iar vântul va fi intens pe durata ploilor.

La mare vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi ușor față de ziua precedentă. Vântul o să mai prezinte unele intensificări, iar maximele vor fi cuprinse între 27 și 29 de grade, iar temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 22 și 25 de grade.

Articolul precedentSărbătoare 27 iunie – Doi sfinți sunt pomeniți în calendarul ortodox
Articolul următorCirculație închisă pe A2, sensul Constanţa – Bucureşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.