Vremea 26 ianuarie – Care sunt zonele vizate de ninsori, astăzi

Vremea în data de 26 ianuarie este una de iarnă. Ninsorile își intră în drepturi în mai multe zone din țară.

Astăzi vremea va fi în general închisă, cu precipitaţii slabe în Dobrogea şi Bărăgan, iar în Oltenia, Moldova şi restul Munteniei vom avea parte de ninsori. Se va produce polei, mai ales în Muntenia şi Moldova, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile sudice şi parţial în centrul teritoriului, cu rafale în general de peste 50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 8 grade.

În București vremea va fi închisă şi temporar vor fi precipitaţii slabe cantitativ. Temperatura maximă, fără oscilaţii importante, va fi de cel mult 2 grade.

La munte cerul va fi mai mult noros în masivele sudice şi sud-estice, iar în rest, înnorările vor fi temporare. Pe parcursul zilei va ninge slab în Carpaţii Meridionali şi în cei de Curbură, dar spre seară şi noaptea aria ninsorilor se va extinde şi se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona înaltă a masivelor sudice şi sud-estice. 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorȘedință de Guvern | Se aprobă schema de reducere a accizei pentru motorina utilizată în agricultură

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.