Vremea în data de 24 octombrie este una cu temperaturi peste media normală.
Astăzi valorile termice vor fi în creştere faţă de ieri, astfel că vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în sud-vestul şi local în sudul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară în regiunile nordice şi nord-vestice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 27 de grade, iar dimineaţa, în zonele joase de relief se va forma ceaţă.
În București vremea va fi în continuare frumoasă şi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă, la amiază, va fi de 23 de grade.
La munte valorile termice vor fi în creştere faţă de ieri, astfel că vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul Carpaţilor Orientali şi Occidentali, unde în cursul nopţii va ploua, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Valorile termice vor fi într-o ușoară creștere și vom avea 15 grade la Sinaia, iar la Păltiniș, Predeal, Semenic și Stâna de Vale maxima ajunge la 16 grade.
Sursa: Realitatea de Bucuresti