Vremea 23 noiembrie – Un val de frig lovește România – Ce temperaturi se vor înregistra în următoarele zile

Vremea se răcește accelerat marți, 23 noiembrie.

Astazi, vremea se va răci faţă de luni, mai accentuat în regiunile extracarpatice, astfel valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade. Cerul va fi variabil în vestul şi nord-vestul ţării şi mai mult noros în restul teritoriului. Va ploua slab, pe arii relativ extinse, în Muntenia, Dobrogea, Moldova şi local în Oltenia şi Transilvania. În Carpaţii Orientali şi Meridionali vor fi precipitaţii slabe mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar în zonele subcarpatice din Moldova si estul Transilvaniei, mixte.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile estice, pe litoral, precum şi la munte, la altitudini mari. În zonele joase de relief, pe arii restrânse, se va semnala ceaţă.

In Bucuresti, vremea se va răci accentuat, iar valorile termice se vor apropia de cele normale pentru această dată. 4-6 grade dimineata si 8-9 grade maxima zilei. Cerul va fi mai mult noros, iar pe parcursul zilei, temporar, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat.

La munte, vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala pecipitaţii slabe mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare în Carpaţii Meridionali şi local în cei Orientali. În restul masivelor cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la altitudini mari. Pe văi şi în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă. 

Articolul precedentSărbătoare 23 noiembrie – Zi cu negru în calendarul ortodox – Mari sfinți sunt pomeniți astăzi
Articolul următorOctavian Jurma, vești bune după peste 20.000 de morți din criza politică: „Decesele SCAD sub 200 pe zi”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.